Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării în site, accepţi modul în care folosim aceste informaţii. Află mai multe aici

X

Reducerea emisiilor de dioxid de carbon este un obiectiv stabilit pentru majoritatea țărilor europene în cadrul programului Europa 2020. Această direcție strategică a fost dezvoltată mai ales ca urmare a constatărilor științifice și empirice cu privire la degradarea climei la nivel mondial (încălzirea globală, creșterea temperaturii care a devenit alarmantă în ultimele cinci decade). Aceste schimbări care vor produce modificări dramatice la nivelul habitatului terestru: specii de animale care pot dispărea, creșterea nivelului oceanelor cu efecte asupra suprafeței de uscat, intensificarea calamităților naturale, etc.

Uniunea Europeană și-a asumat o serie de obiective strategice în domeniu, acestea fiind traduse în obiective specifice la nivelul fiecărei țări, și pledează, în cadrul acordurilor internaționale, pentru asumarea unor obiective similare de către alți actori strategici precum Statele Unite ale Americii, China, Brazilia (actori care reprezintă principala sursă de eliminare a gazelor industriale din lume).

Reducerea emisiilor de carbon presupune reducerea emisiilor de gaze industriale, în general (gaze care cuprind nu doar dioxid de carbon, ci și alte gaze dăunătoare mediului). Acest efect se obține prin instalarea unor tehnologii de captare la instalațiile industrial. După captare, gazele în formă lichefiată sunt transportate și stocate în formațiuni geologice corespunzătoare (cum ar fi acviferele saline) localizate fie în largul mării, fie în subteranul terenurilor obișnuite (în zone nelocuite, de regulă). Acest domeniu în dezvoltare este cunoscut sub numele de CCS (carbon capture and storage) și este completat, în prezent, de un subdomeniu de asemenea dinamic, cunoscut sub numele de carbon utilization (carbon capture utilization and storage). Acest domeniu implică studiul, pilotarea și implementarea unor inovații industrial, deja aflate în stadiul demonstrației și lansării în țări dezvoltate precum Germania și Olanda.

Desigur, introducerea acestor instalații ridică numeroase probleme la nivel tehnologic și social. Un prim aspect, deloc de neglijat, este costul introducerii instalațiilor, cu atât mai mare cu cât cantitatea emisă de gaze este mai mare. Astfel, pentru o centrală termică de dimensiuni mari, în cadrul căreia emisiile de dioxid de carbon captate pot depăși un milion de tone pe an, costurile pot depăși un miliard de euro. De aici derivă o dezbatere persistentă în sectorul energetic cu privire la reducerea energiei obținute din combustibili fosili, în favoarea energiei obținute din surse regenerabile (posibilitate care, deși atrăgătoare pentru o mare parte din experți sau public, nu este realizabilă în totalitate). Totuși, pe fondul creșterii cantității de energie produsă din surse regenerabile, s-a reușit reducerea emisiilor de carbon de către unele din țările puternic industrializate (Figura 1).

grafic art 102 1

Figura 1. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de către unele țări europene puternic industrializate. Sursa datelor: Eurostat

O altă problemă care este intens dezbătută la nivel social și care a produs chiar blocaje ale domeniului în unele țări (precum Olanda și Germania) este siguranța transportului și stocării acestor mari cantități de dioxid de carbon lichefiat, în condițiile în care unele zone pot fi intens populate. Astfel, cu toate că nu ar fi posibile catastrofe majore nici chiar în condițiile în care ar exista avarii la rețeaua de transport sau scurgeri din depozitele de stocare, populația din zonele de proximitate și-a manifestat îngrijorarea sau chiar opoziția față de proiectele de tip CCS. Prin urmare, problema acceptării publice și a comunicării strategice a acestor proiecte trebuie gestionată proactiv și este studiată în cadrul unor proiecte de cercetare.

Ca nivel actual de atingere al obiectivelor asumate, la nivelul Uniunii Europene, emisiile de gaze au scăzut cu aproximativ 23% față de anul 1990, scădere care poate fi considerată satisfăcătoare (cu condiția de a nu mai exista creșteri de mai mult de 3% până în 2020) (f=Figura 2).

grafic art 102 2

Figura 2. Reducerea emisilor de gaze la nivelul UE, în 25 de ani. Sursa datelor: Eurostat

În pofida acestor reduceri, rămâne în continuare problema emisiilor de gaze din țările membre mari emițătoare de gaze industrial. Țările puternic industrializate precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Polonia au făcut progrese notabile în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dar se situează în continuare la un nivel foarte ridicat (Figura 3). În aceste țări se pune din ce în ce mai acut problema dezvoltării proiectelor de tip CCUS ca alternativă de rezolvare a situației pe termen mediu și lung.

grafic art 102 3

Figura 3. Emisii de gaze cu efect de seră, comparație între țări din UE, în 2016. Sursa datelor: Eurostat

În ultimii 25 de ani, România a reușit să reducă emisia acestor gaze cu aproximativ 50% față de nivelul din 1990. Astfel, în 2015, România reușea să emită doar 117,8 milioane de tone de CO2 echivalent, un nivel de 3,8 ori mai mic decât al Poloniei, însă de aproximativ două ori mai mare decât cel al Bulgariei și Ungariei (Figura 4). Comparația trebuie interpretată și în sens teritorial: Bulgaria și Ungaria au teritorii (și în consecință locații industriale) mai reduse comparativ cu România, de aceea diferența care se manifestă între date este firească. Comparația cu Polonia, însă, este relevantă și arată că, în România, reducerea emisiilor de dioxid de carbon s-a realizat nu prin implementarea unor proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon (cum ar fi fost de dorit) ci prin reducerea numărului de unități industriale și a activității din acest domeniu, în general (aspect care nu este benefic la nivel economic).

grafic art 102 4

Figura 4. Emisii de gaze cu efect de seră în România, în 2015, comparativ cu alte țări din Europa Centrală și de Est. Sursa datelor: Eurostat

În România, unul din cele mai ambițioase proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon a fost proiectul Getica, aflat foarte aproape de implementare în anul 2013. Proiectul urma să fie implementat la Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie și totodată de emisii de dioxid de carbon de pe teritoriul țării (complexul emite 40% din emisia totală de dioxid de carbon). Din păcate, proiectul a fost stopat, în ciuda tuturor elementelor necesare pentru sprijin (finanțare europeană, parteneri internaționali).

Ca observație finală, deși problemele care țin de mediu și dezvoltare durabilă nu sunt considerate o prioritate față de alte probleme, cum ar fi cele din domeniul economic, totuși nu trebuie neglijate. Ele afectează calitatea și costul vieții pentru o mare parte a societății.

Graficele și interpretarea au fost puse la dispoziție de Diana Cismaru și Flavia Durach, membri în echipa proiectului „Starea Naţiunii”. www.starea-natiunii.ro